Chestii de bun-simț

Ce face un festival unic? Ce-l ține în viață? Sărim peste refrenele irelevant de facile: line-up, spațiul de desfășurare, atmosfera sau ”experiențele”. Sunt profund subiective și deja se transformă în format plug-and-play. Există două elemente pe care nu le poți transplanta de la Miami la Mamaia, de la Barcelona la Sinaia sau din Sectorul 1 în Voluntari: relevanța în branșă și respectul pentru comunitate. Mă gândesc, mai precis, la chimia echipei de organizare cu congregație artistică și tehnică, precum și relația, obligatoriu dinamică, cu autoritățile și comunitatea.

Cele mai dăunătoare evenimente pentru breaslă sunt chermezele organizate de către primării, urmate, la milimetru, de exhibiționismul estival al brandurilor din piețele publice. Singura lor relevanță pentru artiști este cea financiară. Chiar dacă plătesc ratele și sculele, auto-intitulatele festivaluri, distrug, pe termen lung, piața, în loc să o întărească, pentru că ridică artificial cota trupelor locale și obișnuiesc publicul cu accesul gratuit la evenimente. În ceea ce privește artiștii de pe scenă și din spatele ei, nu știu pe nimeni care să tremure de încântare la gândul a 35 de minute chinuite în fața unui public absent și a unor grătare cu mici, nici pe cineva care să povestească înfiorat despre backstage-ul din Făurei. Zilele orașului, ale berii sau scenele de weekend, cu sau fără pereți de boxe, sunt doar asta, fundal sonor pentru trecători și faimă vană pentru organizatorii. Pentru că, în mintea organizatorilor, numele lor sunt mai importante decât headlinerii de pe afiș. Iar asta se simte.

De cealaltă parte de a baricadei, Sunwaves-urile, Rokolectivurile sau Gărânele sunt, înainte de toate, sărbători ale breslei, cu la fel de mulți muzicieni în public și pe scenă, spații și momente de întâlnire. Un eveniment corect și durabil creează contexte, oferă artiștilor mai mult decât onorarii: recunoaștere, respect, promisiunea unei pasiuni împărtășite pentru muzică și spectacol. Am văzut asta și în zona extra-muzicală, la StudentFesturile de pe vremuri, dar și la TIFF, la FITS sau la FILIT, festivaluri la care vrei să fii, ești la fel de onorat să fii invitat sau să plătești bilet.

Al doilea criteriu despre care vorbeam este și mai gingaș. Un festival nu se poate întâmpla, altfel decât din întâmplare, dacă nu dă ceva comunității locale, dacă nu cere de la autorități mai mult. Și nu, nu este vorba (doar) despre bani. Un-festivalul Street Delivery este cel mai cunoscut brand de profil bucureștean și cea mai dorită franciză pentru că face ceva important: închide o stradă pentru trafic, propune teme de discuție și de gândire, reintroduce în traseul familiilor și artiștilor un spațiu confiscat. Mai mult, forțează autoritățile să iasă din zona de confort, să accepte o gândire alternativă și forme de expresie incomode, își mută ștacheta voluntar mereu mai sus, cu un buget minuscul și un curaj enorm. La Cluj, Jazz In The Park a reinventat, la limita protestului civic, dreptul la folosirea spațiului verde, învățând, în același timp, publicul să doneze pentru cauzele relevante. La Iași, bebelușul Roccanotherworld aduce un lineup impresionant de artiști care acceptă să urce pe scenă pro-bono pentru a schimba, măcar pentru trei zile, modul în care relaționăm cu muzica și cu prietenii. Un festival important este generos, are în spate o cauză și este gata să o ducă la capăt. Poate să fie vorba despre vocația unor orașe precum Sibiul sau Timișoara, resuscitate prin teatru, rock și artă contemporană. Poate să fie extinderea spațiului urban hip, prin Summerwell sau Electric Castle. Sau disprețul față de granițe și prejudecăți la Plai și Outernational. Orice-ar fi, dacă este, este dovada prezenței unui suflet. Iar asta se simte.

Vlad Tăușance