Ciprian Stefan

Ciprian Ștefan este directorul celui mai dinamic, inovativ și creativ muzeu din România, Muzeul ASTRA din Sibiu, și președintele Rețelei Naționale a Muzeelor din România. Cu o experiență de peste 15 ani în sectorul cultural, a impus abordarea antreprenorială în managementul public. Este omul care a știut să apuce toate oportunitățile și, într-un timp foarte scurt, să transforme radical cel mai mare muzeu în aer liber din Europa. Instituția pe care o conduce a reușit să atragă fonduri nerambursabile de peste 10 milioane de euro, atât pentru dezvoltarea infrastructurii cât și a programelor culturale care să-i pună în valoare colecțiile și să consolideze o comunitate din ce în ce mai numeroasă și puternică. În anul 2019 Muzeul ASTRA a câștigat premiul Luigi Micheletti / European Museum Academy, una dintre cele mai prestigioase distincții europene.

Muzeul ASTRA este dovada vie a faptului că investiţiile în muzee, atunci când sunt însoţite de profesionalism, produc efecte nu doar la nivel local sau regional, ci chiar pe plan international. (Ghidul Michelin)